Ombladon - "Made in România"

[Nimenialtu]
Aproape 2007...
Dacă bagi muncă zi dupa zi n-o să ai timp nici de copii,
Zi dacă ştii atunci, cum o să-i educi, cum o să fi,
Lângă ei când le va fi greu, când tu lipseşti mereu,
Şi-o să te plângi că fiul tău ajunge derbedeu...
Serveşte-alcool la bloc şi trage fum după foc,
Stai că nu ştii tot când toţi îl ştiu de mic de vagabond...
Iar tu nu ştii în ce clasa e... La B, la C sau la D...
Tre' să recunoşti ca omu' că nu-i cunoşti problemele...
Vii obosit acasă, faci duş nevasta se uita ingrijorată,
La apometre, să vadă cât o sa vină apa caldă...
Înseamnă că trăieşti în România, e o treabă ciudată...
Şi nimeni n-o să poată să înţeleagă prea bine vreodată...
Aici o ducem rău iar tu te uiţi la drumul tău...
Şi îţi dai seama că ai luat-o greşit, deci e naşpa... zău...
Ai nişte ani în spate, trecut printre toate, din păcate ai puţine răsplate, laşi fapte neterminate...
Şi te apasă...
Când te uiţi să vezi ce-ai pus în plasă...
Sau numeri câte rate dai pentru ce ai luat în casă...
Pui sticle pe masă, dar n-o sa poţi să scapi niciodată de gândul că ai lăsat o listă întreagă pe altădată... să...
Stai la bloc, nu ţi-e comod... simţi cp n-ai loc...
Ca un claustrofob stresat că n-ai mai avansat deloc...
Îţi vine să dai foc la tot şi să pleci, e prea urât...
Dar nici o cale nu te poate duce înapoi în trecut.

Refren:
[Nimenialtu]
Ce faci când vezi că viaţa ta nu chiar e aşa cum credeai şi realizezi că ai prea puţine din tot ce iţi doreai...
Îţi aminteşti ce visai, prin ce ai trecut, tot ce-a fost...
[Ombladon]
Fă ce-i de făcut acum cât timp mai are rost...

x2

[Ombladon]
Sărăcia îţi intră în casă din ce în ce mai des,
Şi te surprinde visând la 2 târfe în latex.
Pune mâna şi munceşte, spun cei ce te privesc,
Îi urăşti pentru asta, d-asta n-ai nici un complex.
Cu frigiderul gol, te hrăneşti cu vise,
Creează dependenţă, însă nu sunt interzise.
Prietenii te vor, mort te vor duşmanii, părinţii te vor plecat, femeile îţi vor banii.
Respins de societate, în noapte cu baieţii,
C-o bere şi c-un joint o arzi fără pretenţii.
Cu o maşină ruptă-n două, în care când plouă, îţi plouă, te doare-n pulă, e normal.. Nu-i nouă...
Nu pui preţ pe ţoale, doar stai,
Şi nu dai 2 bani pe nimic.. pentru că nu-i ai...
E banal ce-am spus, uita total...
Dar ţine capul sus, eşti doar un român normal.

Refren (x2)

[Ombladon]
Yo...
Aşa cum dealerul împarte în stânga, în dreapta grame...
Aşa împarte viaţa în stânga şi în dreapta palme.
Ai grijă, viaţa te-ncinge, te-nfrânge, te-nvinge tot ea,
La capătul zilelor la cap crucea ţi-o înfinge şi-ţi ia... speranţa de a fi fericit...
De aia mă simt prins în război ca un soldat din Kuweit.
Ridic privirea rea, văd lumina, dispare feeric,
Sunt ca un bumerang care se întoarce în întuneric... veşnic...
Înconjurat de prieteni falşi, oameni de nimic,
De târfe de sex opus... cu chip angelic şi zic...
V-aş face mult rău, v-aş fute în gură pe toţi,
V-aş arunca morţi în pădure îmbrăcaţi în camuflaj...
Curaj am, n-am slujbă, am drujbă, fugiţi bă!
Jumătatea mea e o curvă deci am s-o pun să respire cu capul în pungă... Hhhaaa!
N-am nevoie de voi, nici voi de mine şi poate...
Vă fut în gură pe toţi, toţi, toţï! tot trec peste toate...

Florin Mugur - "Scrisori de la capătul zilelor"

Source:
http://www.bookblog.ro/biografii-si-memorii/scrisori-de-la-capatul-zilelor/

Cu totii ajungem la un capat al zilelor, de unde nu mai vrem, numai putem sau nu mai avem unde să mergem si nici motoare, nici aripi nu mai simtim înauntrul nostru, cand e atât de greu sa te ridici, sau să urci, sau pur şi simplu să începi.

"Scrisori de la capătul zilelor" e o ”carte fără voie, organizată de destin”, conturându-se de la sine, odată cu moartea celui care, fără să ştie, o scria, aşa cum mărturiseşte în prefaţă Mircea Iorgulescu. Pe 9 februarie 1991, scriitorul Florin Mugur a fost găsit mort în locuinţa sa. În perioada tulbure, imediat după evenimentele din decembrie 1989, moartea unui scriitor rămânea fără nici un ecou.

Rămas singur, după moartea soţiei şi după plecarea prietenilor săi în străinătate (Lucian Raicu, Sonia Larian, Norman Manea, Adina Kenereş, Petre Romoşan, Virgil Duda, Mircea Iorgulescu), singurul liant cu lumea pentru Florin Mugur vor fi scrisorile către cei dragi.

Infirm şi bolnav, singur, iată cum se descria pe sine: “E vorba nu de obsesia unei ideei, ci de obsesia unei stări. Punct de pornire unu: sunt şchiop. Punct de pornire doi: tremur.”

Este o carte a singurătăţii, care, deşi de dimensiuni reduse, zdrobeşte prin mesaj. Din paginile cărţii răzbate un strigăt de disperare, de singuratate, de dor, de neputinţă. E un strigat mut, în toate aceste scrisori către prieteni, o deznădejde fară margini:

“Vă interesează să aflaţi că mai trăiesc? Şi dacă mai trăiesc, să admitem această ipoteză, la ce folos?”

“Pentru mine sunt două căi. Una, pe care merg vajnic, este sinuciderea spirituală prin somn provocat de droguri şi lecturi ieftine. Alta ar fi întoarcerea la cărţi şi-chiar aşa!- izolarea în turnul de fildeş”

Izolarea s-a petrecut, dar nu în turnul de fildeş, ci întru-unul al disperarii şi însingurării.

Interesantă, mai ales raportată la istoria literară, cartea poate fi percepută şi ca mic tratat despre singurătate, un tratat sui-generis, trăit pe viu, cutremurător.

“Deci bolesc şi aştept. Ce, domnule? Ce aştepţi? Nu ştiu iubite domn şi iubită doamnă, aştept un fel de normalizare a vieţii, tocmai într-un moment când normele pier una după alta.”

“Totul stă. Sunt lipsit până şi de curajul de a mă sinucide.”

BITZA - "Tovarasilor"

Iti spun acestea,
Sa te invat nu sa ma razbun,
Nu lovi un om,
Tocmai pentru ca are suflet bun,
Fiecare palma luata pe alta cai e data,
Fiecare palma data o iei de zece ori odata,

Venerand imaginea, lant, ceas, cash
Plimbarile cu masina si iesirile in oras,
Gorilele din 'nauntru bantuind precum strigoii,
Cei pe care ii ranim suntem chiar noi,

Cunosc multi rai ca tine
De cand erau tineri
Care nu au mai fost la fel dintr-o joi sau vineri,
De aceea zic sa ai grija
Ca raul facut se intoarce inapoi
Pe urmele tale ca un roi de bumerange,
In marea de prieteni unul e adevarat
Pentru ca ti-a fost alaturi cand nu ai avut nimic de dat
Pe cine ai langa tine acum,
Tu sa bagi de seama ca daca dispare maine
Ai sa vezi ce mult inseamna,

2x ***REFREN***
Multi prieteni, putine suflete,
Multe lacrimi putine zambete,
Sunt curios cate trebuie sa trag
Cand tovarasii sunt primii care iti dau in cap

Avem un corp si teoretic un suflet,
iti pare totul la inceput perfect,
E bine ca am lamurit teoria,
Ca deobicei mai greu cu practica,
Nu poti sa mai faci nimic fara sa te arda un amic,
Nu poti sa ai incredere in cineva
fara sa te intrebi cat o sa pierzi din asta,
Toti iti sunt tovarasi, o auzi intr-una,
s-au pisat pe tine cand au intalnit pe vreuna,
Chiar daca o stie doar de o luna
Si-o stea cu ea inca o luna impreuna,
Sclavul femeii e pe jumatate mort
Fiindca roata se intoarce fara prea mult efort,
Fara iubirea ei vesnica e rau,
Dar mai rau e ca e gol in jurul tau,

Primul prieten, ultiumul dusmanm
Toti gasesc un mod de a te folosi spontan,
De la an la an, tot mai multe pretentii
Toti sunt plini de bune intentii,
Nu pot sa inteleg, poti sa imi explici pana maine,
Cand ai impartit cu un frate un salam si un paine,
Cum e posibil ca acel cineva
Sa fie primul care iti tranteste in fata, usa

Invidie, ura, de multe ori prostie,
Astea-s coordonatele dintr-o tovarasie,
Stau si ma intreb plin de dezgust,
Daca nu *v-ati* vandut sufletul la diavol, ca in Faust

2x ***REFREN***